Era pe timpul când oamenii trăiau în peşteri, nu ştiau de existenţa focului şi nici a LHC-ului. Director al departamentului Date Meteo în acele vremuri era Zeus, numit de către oamenii din peşteri şi "Hozeain pe Zdanie" sau "Smotreaşcii". El pedepsea oamenii, dacă ei se ahuiau, prin aruncare de fulgere sau provocare de deiferite calamităţi naturale. De fapt el putea să pedepsească pe cine dorea şi cum dorea pentru că avea sveaziuri. El era atât de suprem încât Zeuşii din celelalte universe paralele veneau la el în Olimp, printr-un portal special, şi-i sugeau pula în fiecare lună. El era atât de suprem încât evoluţia umană a fost nevoită să accelereze enorm de mult ca să se inventeze ochelari de soare cu lentile protectoare împotriva razelor alfa, beta, gama, lambda şi toate celelalte tipuri de raze de care noi încă n-am auzit pentru că savanţii încă nu le-au descoperit, iar descoperirile de atunci au fost nimicite. Toate acestea au fost făcute pentru că lui Zeus să nu-i apară riduri după ce se intorcea de pe litoral. Deci, erau 12 zei din Olimp, 13 titani şi vseakie personaje mitologice, iar Zeus era stăpân pe ei şi pe restul materiei din univers.
Unul dintre titani, Prometeu, era drugan bun cu oamenii. El le furniza informaţii din Olimp, iar ei îl serveau cu cea mai tare iarbă de pe Pământ. Intr-o zi, de pe terasa casei lui Zeus, a căzut un tablou pe care era pictată o petrecere a zeilor, cu grătare, padrugi şi tabletce. Tabloul a aterizat pe Pământ, iar oamenii l-au gasit, l-au analizat şi l-au chemat pe Prometeu să discute împreună despre aceasta. Unul dintre oameni a observat că pe masa cu bucate din tablou erau desenate şi ovale mici, albe şi de alte culori şi l-a rugat pe Prometeu să le explice ce reprezintă acele pietricele neobişnuite.
------------
Publicitate.
- Bodiu, tu eşti pidar!
- Chirtoacă, asta tu eşti pidar, să-mi sugi pula!
- Bodiu, te porţi ca un copil mic. Ajunge atâta PR negru.
- Chirtoacă, te porţi ca un copil mic cu ochelari ce visează să devină primar de Chişinău.
- Boule, eu îs primar de Chişinău.
Orange. Pentru că viaţa e plină de minute.
Sfârşitul publicităţii.
-----------
- Aiestea-s tabletşi. Bei una şi-i waffles - a replicat succint Prometeu. După ce au stat un pic îngânduraţi, oamenii au hotărât că ei vor să încerce ecstasy şi l-au însărcinat pe Prometeu să le aducă şi lor. În noaptea următoare, când Zeus era la vânat fazani de tip Phoenix, Prometeu s-a strecurat prin sită. Aşa-i că n-are nici un sens? Chiar dacă Prometeu ar fi avut această abilitate (ceea ce el în nici un caz n-a avut) el nu era să se strecoare prin sită pentru că sita aici este nevtemu, n-are nici o legatura cu Prometeu, şi nici cu oamenii care strigă toată ziua GARA DE SUD! IUJNAIA! RUTIERA DEAMU PLEACĂ ŞI SUNT FOARTE MULTE LOCURI LIBERE! ACELE CURURI CARE STAU LIPITE DE GEAMURI NU SUNT REALE! Caroce el pur şi simplu a intrat în camera lui Zeus, a deschis dulapul, pe care atârna un poster cu NSYNC, a luat cutia cu tabletce, a luat şi bricheta de pe masă şi s-a întors pe Pământ. Peste câteva zile Zeus a primit o scrisoare oficială de la fauna Pământului. În acea scrisoare păsările s-au plâns că oamenii le prind şi le impun să cânte neîntrerupt şi cât mai tare deja 4 zile la rând, iar gheparzii s-au plâns că oamenii aleargă mai repede ca ei. Zeus s-a înfuriat rău de tot şi l-a apelat pe Chuck Norris. El i-a ordonat acestuia să-l găsească şi să-l aducă pe Prometeu la curte. Chuck Norris i-a explicat că e om şi că nu poate să comită fapte ce nu corespund cu interesele oamenilor. Atunci Zeus a vrut să-l lovească pe Chuck Norris cu fulgere, însă privirea acestuia din urmă l-a făcut să se răzgândească. Şi Chuck Norris a plecat. Gata, el n-o să mai apara în acest articol.
Împăratul Universului a hotărât să-l găsească personal pe Prometeu şi să-l aduca în Olimp. Aşa că a mers la el acasă.
- Salut, Prometeu.
- Salut, Zeus.
- Ce faci?
- Bine, uite, prin casă, tu?
- Şi eu bine. Am aflat că mi-ai pizdit tabletcele şi bricheta din dulap şi am venit să te pedepsesc.
- Stai să-ţi explic de ce am făcut-o. Vrei o cafea?
- Da, merci. Două linguriţe de zahăr, te rog.
- Imediat.
Prometeu a mers la bucătărie şi a preparat două cafele.
- Motivul pentru care am luat tabletcele şi bricheta de la tine din casă a fost dorinţa înflăcărată a oamenilor de a gusta un pic din viaţa zeilor. Eu am hotărât să le îndeplinesc dorinţa. Nu văd de ce a trebui să mă pedepseşti pentru asta.
- Bine, m-ai convins, nu te pedepsesc. Totuşi trebuie cumva să arăt că eu îs pizdos şi nimeni n-are voie să intre în Olimp, nimeni înafară de zei. Te voi arunca pe o stâncă mare, rece şi cu miros ca vara în rutiere, iar în fiecare noapte un vultur va veni şi-ţi va cânta piese din repertoriul Lenuţei Burghilă până la răsăritul soarelui. A, da, şi te voi înlănţui.
- Lenuţa Burghilă?
- Da, scuze, vulturii care ştiu să cânte altceva sunt plecaţi, îl acompaniază pe Poseidon, el a plecat la odihnă pe litoral. Ştii tu, petreceri, padrugi goale, sex pe plajă şi alte chestii.
- Mda. Bine, atunci să mergem pe stâncă.
Şi oamenii au trăit mai departe, fără Prometeu. Într-o zi Zeus era înfuriat şi a aruncat nişte fulgere pe Pământ. Acele fulgere au lovit un copac, care s-a aprins şi a început să ardă cu flăcări mari. Omenii au avut grijă să pună în continuu lemne acolo ca focul să nu se stingă. Bricheta a fost pierdută într-o mlastina. Tabletcele din cutie s-au terminat şi oamenii au devenit trişti. Totuşi, la fundul cutiei a rămas speranţa.


Zaebisi reklama. da si filmul nu/i rau. tre de zis lu mardari sa'l faca la moldova film si sa-l punem la complexul [accentul pe O] patria. a nu blea, la patria nu se poate, tre sa/l faci in limba rusa si sa'i ftapeshti ghiorghevskaia lenta ca se apropie 9 mai.
RăspundeţiŞtergeretabletkutze
velkom băk
zîmbim de ...ahuim :D
RăspundeţiŞtergereIaca asta tema,zaibisi s-o primit,aşteptăm şi alte istorioare de pe Olimp
RăspundeţiŞtergeretare de tot
RăspundeţiŞtergereda am impresia caci pe atunci pamintul era plin de moldoveni :)
iBun
RăspundeţiŞtergereai tu în articol o неточность:descoperirile nu au fost nimicite - ele au fost acoperite...
RăspundeţiŞtergereȘ-ap cred că antopodul lui Prometeu a fost valerca pssati,da în rest -merge,agree.
cît prăjește multitudinea de moldoveni pe atunci - azi nimic nu s-a schimbat - moldoveni întîlnești peste tăt locul.La 1 mai 2011 pe o stradă centrală din orașul Chișinău au fost observați doi tineri,care după toate aparențele erau ... moldoveni.
RăspundeţiŞtergereReclama ii tare, treb de facut un film numa din reclame!!
RăspundeţiŞtergerePe Hefaistos, descoperitoru ierbii, l-ai lasat? Eu cred ca Zeus tinea pe cineva in podval, care-i facea chistoace de tigarete si ii ungea fulgerele cu uranium 235, sa arda mai ghine. Si poti sa faci un episod special de smardoiala intre Chuckie si Zeus The Lighter Holder, daca ti plac si netale lupte epice intre zei si pamanteni. In rest, jios palaria si multa fericire.
RăspundeţiŞtergereAici fara un fum nu s-a putut 100%
RăspundeţiŞtergereWTF????????????? vrei sa spui ca din punct de vedere ierarhic zeus il domina pe Chuck Norris? o_O
RăspundeţiŞtergeretare de tot
RăspundeţiŞtergere